Ce înseamnă viața?

De câte ori v-ați pus această întrebare?

Câte variante de răspuns există?

Nu vă voi ameți cu teorii filosofice. Nu aceasta îmi este intenția. Singurul lucru ce mă interesează este să înțelegeți ceva ce am considerat și eu la un moment dat ca fiind a fact. Noi, oamenii, învățăm permanent. Ne naștem și începem să învățăm diferite lucruri: să mergem, să vorbim, să facem la oliță, să mergem cu bicicleta, să alergăm, să escaladăm munți, să iubim, să… multe altele. Eu, ca și alți predecesori, am fost curios să aflu cum ajungem să facem toate aceste lucruri. În această incursiune mi-au fost de ajutor multe informații acumulate, informații ce se pare că au fost cumva stocate în creierul meu în așa fel încât am reușit să fac unele conexiuni. Un ajutor recent mi-a fost oferit și de Joe Dispenza ce m-a făcut să înțeleg mai bine cum ajung toate aceste informații să rămână înmagazinate și de ce rămân unele în detrimentul celorlalte.

Putem fi cu toții de acord că ne aducem aminte doar o parte dintre lucrurile ce le trăim și că aceasta este o preafrumoasă capacitate de-a noastră. Chiar dacă mulți dintre noi avem probleme uneori cu Mama Natura sau cu Universul sau cu Divinitatea cum că tare am vrea niște lecitină să reținem mai multe lucruri, se pare că lucrurile se așează de multe ori în forme nebănuite.

Memoriile se stochează datorită stabilirii unor rețele ce fac neuronii să se activeze și să transmită informația într-o secvență unică. În funcție de cât de des sunt activate și de cât de puternic ne-au impactat (ați remarcat termenul corporatist :D) la un anumit moment, aceste informații stocate în memorie sunt mai intense sau mai puțin puternice.

Un lucru este sigur, o dată ce s-a stabilit o memorie importantă, aceasta va fi ușor reactivată de o persoană, un loc, un lucru, o perioadă de timp, un eveniment, de ceva ce avea o legătură strânsă cu memoria salvată la un moment dat. Un astfel de gând ne reapare într-un mod automat, o dată ce restabilim o legătură cu ceva. Aceste gânduri ajung să fie automate deoarece au format o rețea neurală care funcționează fără prea multă implicare din partea noastră, cel puțin din partea noastră conștientă. Așadar, astfel ajungem să mergem cu bicicletă și să facem alte lucruri în același timp, să conducem o mașină și să putem avea atenția distributivă, existând multe alte activități ce pot fi trecute în aceste categorii.

Un lucru important însă, și aici ajungem la ceea ce înseamnă viața, aceste gânduri nu trebuie neapărat necesar să fie adevărate, corecte, sănătoase, precise, nici măcar constructive. Ele sunt și ajung să fie așa deoarece ni le-am salvat de la început, ni le-am stabilit cu o mică rețea neurală atunci când am făcut asta. Cu cât reluăm aceste gânduri mai des, cu atât ajungem să le folosim mai mult și să le scriem mai adânc în identitatea noastră. De fapt, de cele mai multe ori reacționăm instinctiv. Ne place sau nu ceva deoarece am stabilit la un anumit moment asta. Nu intrăm în detalii. Se referă la toate aspectele vieții noastre: de la mâncare până la persoane, animale și religie.

Și uite așa, sunt unii oameni care preferă și ajung să aleagă în mod conștient sau inconștient să fie fericiți sau triști. Tocmai în timp ce scriam ultimele trei cuvinte, mi-am dat seama că am întâlnit mult mai des sintagma triști sau fericiți în detrimentul fericiți sau triști, doar că am ales varianta ce începe cu partea pozitivă, deoarece sunt și în multe condiții mi-am impus să gândesc astfel, realizând că îmi stă în propriile mâini această eternă alegere.

Astfel, putem alege să urmărim știri negative ce vorbesc de atacuri de cord, decesuri la vârste premature sau putem alege să citim cărți ce ne inspiră într-o variantă pozitivă și benefică propriei persoane. Putem alege să ne înconjurăm de persoane pozitive sau negative (am făcut din nou alegerea) și să vedem viața așa cum dorim: albă, neagră, gri, roșie, roz sau albastră.

Putem alege să ne gândim la ce s-a întâmplat cu unii oameni, cum de subit s-au îmbolnăvit sau au pățit ceva cât se poate de negativ sau să realizăm că sunt multe multe multe rețele neurale bine stabilite ce i-au dus până în acel punct.

Putem alege să ne văităm și să ne descărcăm constant of-urile legate de unele evenimente sau putem să învățăm de pe urma celor întâmplate, gândindu-ne cât de norocoși suntem că avem marea oportunitate de a afla într-un mod cât se poate de neintruziv cum să reacționăm într-un moment ulterior din viața noastră.

Putem să fim fericiți dacă ne dorim. 😀